„Să ținem de balon și să-i prindem pe contre”, le-a transmis Stoichiță elevilor săi. Cu un lot decimat, Stoichiță încearcă să facă minuni astă-seară la Enschede, cu Twente, în etapa a doua din Grupa H a Europa League. Și-a mobilizat jucătorii și încearcă să bifeze prima victorie a Stelei în Grupa H din Europa League. „Surdu, iar rezervă” Cu Nicoliță reprofilat, Toja în stânga și o primă de 2.000 de euro, trupa roș-albastră încearcă să-și ia revanșa în fața „inamicului” McClaren. Singurul compartiment în care Steaua nu suferă este atacul, acolo unde tehnicianul Stoichiță va avea de ales. Cel sacrificat va fi tot Surdu, cuplul de atacanți fiind alcătuit azi din Kapetanos și Stancu.
O altă variantă la care Stoichiță ar putea apela este introducerea lui Onicaș, însă această mutare ar veni doar după pauză, dacă scorul va fi favorabil. „Nu putem juca doar o repriză”Cum olandezii se bazează din plin pe sprijinul publicului, Stoichiță știe că elevii săi nu vor putea ataca din primul minut și până la final. Aseară, la ședința de pregătire a fotbaliștilor, antrenorul le-a ținut un scurt discurs: „Trebuie să avem constanță în joc, nu putem evolua ca la Brașov, doar o repriză, pentru că vom fi măcelăriți. Să alternăm jocul de așteptare cu jocul pe contraatac, doar așa îi putem bate!”.¢ Tănase, doar alergăriDupă ce s-a accidentat în partida cu FC Brașov și a fost luat în lot doar pentru a ocupa un loc pe banca de rezerve, Cristi Tănase (foto) a făcut aseară, la Enschede, doar alergări ușoare și nu va evolua niciun minut cu Twente. Antrenorul Mihai Stoichiță a confirmat că fotbalistul nu va evolua azi: „Cred că Tănase nu va juca… După părerea mea, nu ar trebui să intre cu Twente”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER